Operatorul de telefonie mobilă, Vodafone, a anunţat la Barcelona, în cadrul expoziţiei Mobile World Congress, cel mai „ieftin telefon din lume”.
Vodafone 150, prezentat pentru prima oară la Mobile World Congress din Barcelona, şi se va vinde la preţul de 15 dolari, fiind destinat pieţelor din ţările în curs de dezvoltare. Va fi lansat iniţial în India, Turcia şi opt ţări africane, printre care Lesotho, Kenia, şi Ghana. Naţiunile Unite cred că până în 2010, în lume vor fi circa cinci miliarde de posesori de telefoane mobile, cea mai mare creştere fiind înregistrată în ţările în curs de dezvoltare.
International Telecommunications Union (ITU) a afirmat că cererea este crescută de oamenii care vor să îşi folosească telefoanele pentru accesarea conturilor bancare şi a serviciilor de sănătate prin mobil, potrivit bbc.co.uk. „Chiar şi cel mai simplu telefon din lume poate ridica nivelul sistemului de îngrijire medicală în tările din lumea a treia”, a declarat secretarul general al ITU, Hamadoun Toure. „De exemplu, un SMS poate fi folosit pentru trimiterea de instrucţiuni cu privire la data şi metoda de administrare a unei medicamentaţii complexe cum sunt retroviralele sau vaccinurile. Este uşor de făcut şi va economisii multe milioane de dolari”.
Noul telefon va permite apeluri normale, SMS-uri şi suport pentru plata a mai multor servicii online. O versiune un pic mai scumpă, Vodafone 250, are un ecran color şi un radio FM, vânzându-se la preţul de 20 de dolari.
Sursa: www.realitatea.net

February 17th, 2010
admin 
Posted in
Tags: 



